Explicaţii ştiinţifice pentru cele mai populare mituri

Am mai scris despre mituri ştiinţifice, în mare parte pentru că oamenii au tendinţa de a le lua ca atare, fără să caute explicaţiile reale pentru diverse evenimente.

Acum, le vom „diseca” pe cele mai populare, pe care probabil le-am auzit şi de la bunici, şi de la părinţi, şi chiar dacă ni s-au părut absurde şi lipsite de sens, nu ne-am străduit să le găsim o explicaţie logică.

Deochiul – cum este posibil din punct de vedere ştiinţific

Poate unul dintre cele mai populare mituri este cel al deochiului. „Nu doar românii cred în deochi şi nu de ieri, de-alaltăieri. Este atât de vechi, că l-am găsit pe la grecii antici, l-am găsit cu secole bune înainte de Hristos şi la popoare întinse pe mai multe continente. Aristofan, Socrate, Plutarch, Hesiod, Plinius cel Bătrân – poate vi-i amintiţi din cărţile de istorie – au avut şi ei ceva de scris despre deochi. Şi romanii se temeau de el, ce să mai vorbim de Orientul Mijlociu, Africa, America Latină, Asia centrală şi în special Europa mediteraneeană.

Te uiţi în scrieri islamice, găseşti referiri la deochi. Te uiţi în scrieri iudaice, la fel. Este peste tot şi de când lumea. Studiat, răs-studiat, întors pe toate părţile, analizat din toate perspectivele, de la ocultism la vampirism energetic, prezent în mii de articole (câteva sute doar în România, în mod cert), deochiul e un fel de lait-motiv, de la generaţie la generaţie sau de la publicaţie la publicaţie.

Mai mult decât atât, peste tot unde îl întâlneşti, este acelaşi lucru. O privire rea, invidioasă (nu neapărat intenţionată), care îţi fură energia, te face să te simţi slăbit, care îţi provoacă stări fizice inexplicabile (greaţă din senin, dureri de cap, somnolenţă, căscat continuu, vomă, chiar febră mare) şi de care te poţi feri purtând diverse obiecte (amulete) ori de care poţi scăpa cu un anumit ritual. Afectează în egală măsură oamenii, plantele, animalele, iar, în anumite culturi, şi unele obiecte sunt supuse protecţiei de teama deochiului”, scriu cei de la Totb.ro.

Oamenii de ştiinţă nu contestă existenţa deochiului. Parapsihologii pun starea de rău pe seama unui transfer de energie care are loc între două persoane prin intermediul ochilor. Ştiinţa nu neagă întru totul existenţa deochiului. Psihiatrul american Colin A. Ross spunea, în urmă cu câţiva ani, că ochii emit energie electromagnetică, iar oamenii o pot percepe atunci când se privesc fix. El chiar a reuşit să capteze şi să măsoare această energie într-un experiment, cu ajutorul unor instrumente speciale, dar care nu au fost brevetate deocamdată. Potrivit studiului său, ochii emit unde electromagnetice cu o frecvenţă care variază între 1 şi 40 de Hertzi. Deochiul nu este nicidecum o superstiţie, ci ştiinţă pură, spune psihiatrul american.

Guma de mestecat nu se digeră în şapte ani

Cu siguranţă, şi ţie ţi-a fost greu să eviţi acest mit, mai ales în copilărie. Era, probabil, modul părinţilor de a ne ţine departe de mâncarea nesănătoasă. Da, guma, deşi nu e tocmai un aliment, nu e deloc sănătoasă. Dar dacă o înghiţi, nu se va digera în şapte ani.

De fapt, nu se digeră deloc. În afară de o cantitate mică de îndulcitori şi de arome, nu există foarte multe ingrediente ale gumei pe care corpul uman nu le poate descompune şi folosi. Guma este făcută din polimeri cauciucaţi alături de glicerină şi de ingrediente pe bază de ulei care ajută la menţinerea texturii sale moi.

Luna plină nu ne face criminali

Un mit răspândit în special în rândul persoanelor care lucrează cu bătrâni sau cu indivizi cu probleme mentale este acela că luna plină îi face pe unii oameni să aibă un comportament bizar.

Acest mit are numeroase presupuse cauze, inclusiv aceea că fluidul din creier ar fi afectat de maree. În perioadele cu Lună plină s-a raportat şi o creştere a criminalităţii şi a violenţei, potrivit IFLScience.

Acest subiect a fost studiat de-a lungul timpului şi s-a dovedit ştiinţific că există o legătură limitată între fazele Lunii şi comportamentul uman. Unele cercetări raportează într-adevăr o creştere a criminalităţii în timpul Lunii pline, dar acest lucru poate fi explicat prin faptul că în general aceasta apare în timpul vacanţelor sau al weekendului.

Nu există o parte întunecată a Lunii

Oamenii pot vedea de pe Pământ circa 59% din suprafaţa lunii, dar nu în acelaşi timp. Astfel, 41% din suprafaţa Lunii rămâne ascunsă în totalitate din această poziţie. Tot acest spaţiu ar trebui să fie îngheţat şi întunecat pentru că nu ar vedea niciodată lumina Soarelui.

Această idee este greşită, iar o astfel de confuzie se poate crea din cauza rotaţiei sincronizate a Pământului cu Luna care face ca o parte a corpului ceresc să fie îndreptată întotdeauna spre Terra. Perioada de rotaţie a satelitului este egală cu perioada orbitală în jurul Pământului, prin urmare arată mereu aceeaşi emisferă către corpul faţă de care se roteşte.

Cu excepţia eclipselor de lună, Soarele luminează jumătate din Lună, aşa cum se întâmplă şi cu Pământul. În momentul în care Soare luminează partea Lunii pe care o vedem apare Luna plină. Atunci când părţi ale Lunii sau toată Luna pare să dispară, o parte sau toată lumina solară cade pe parte Lunii pe care nu o vedem.

Deşi există clar o regiune a suprafeţei Lunii care este mai îndepărtată de Pământ, aceasta nu este mai întunecată decât cea pe care o vedem. Chinezii plănuiesc o misiune prin care să exploreze şi această parte a satelitului nostru natural.

Fulgerul poate lovi de mai multe ori în acelaşi loc

Ideea că fulgerul nu loveşte niciodată acelaşi loc de mai multe ori este falsă. Fulgerele lovesc, de obicei, zonele cele mai predispuse, precum copacii sau clădirile înalte. Pe un câmp întins, cel mai înalt lucru este cel mai predispus să fie fulgerat de mai multe ori, până când fulgerul se deplasează destul de mult încât să găsească o nouă ţintă.

Potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie, clădirea Empire State, din New York, este fulgerată, în medie, de 25 de ori pe an.

Există gravitaţie în spaţiu, dar nu e la fel ca cea de pe Pământ

Această concepție greșită se datorează, pesemne, expresiei „gravitație zero” prin care e descris mediul din interiorul navelor spațiale. E adevărat, gravitația scade cu pătratul distanței față de Pământ, dar nu devine niciodată nulă.

Gravitație există peste tot, chiar și în spațiu. Astronauții par să plutească pentru că, în realitate, ei să află în cădere liberă continuă spre Pământ, mișcarea „în jos” e completată de o mișcare continuă pe orbită terestră, o mișcare laterală, să zicem. Ei cad dar, fiindcă sunt purtați mereu lateral, nu ajung să atingă podeaua.

Zahărul nu face copiii neapărat hiperactivi

Nu există dovezi ştiinţifice care să ateste acestă credinţă populară. Un astfel de comportament poate fi văzut însă în cazul copiilor cu probleme legate de insulină şi cu anumite probleme psihiatrice.

Zahărul trebuie însă consumat cu o limită. Consumul excesiv de zahăr duce la creştere în greutate, la hipertensiune şi la apariţia rezistenţei la insulină. Acesta poate creşte şi riscul apariţiei unor forme de cancer.